
CHANIA - Creta, Grecia.
Situata in apropierea muntilor si a apelor albastre ale marii, CHANIA este unul dintre cele mai frumoase orase din Insula CRETA si un bun punct de plecare pentru explorarea CRETEI de Vest.
Vilele neoclasice si fortificatiile venetiene marturisesc despre trecutul zbuciumat al orasului.
Veche asezare minoica, sub numele de Kydonia, CHANIA a fost stapanita pe rand de romani, bizantini, venetieni, genovezi, turci si egipteni. Dupa unificarea cu Grecia, in anul 1913, Insula CRETA a fost invadata de armata germana in anul 1941, cand batalia pentru CRETA a distrus imprejurimile orasului.
NIAD TRAVEL va sugereaza sa vizitati in CHANIA :
- PORTUL. Cea mai interesanta zona a orasului este vechiul cartier venetian, in jurul portului si pe strazile din apropiere. In extremitatea nord-vestica a portului exterior, colectia de navomodele si instrumente maritime a MUZEULUI NAVAL este gazduita in restaurantul fort venetian Firkas, unde se organizeaza vara seri de dans traditional si reprezentatii teatrale. Pe cealalta latura a portului esterior, MOSCHEEA IENICERILOR dateaza din 1645, de la sosirea turcilor in CRETA si este cea mai veche constructie otomana din insula. Afectata in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost restaurata la scurt timp0 dupa aceea. Dincolo de moschee se inalta cartierul KASTELLI, cea mai veche parte a orasului, unde sunt scoase la lumina ruinele cetatii minoice Kydonia. Situl este inchis publicului, dar poate fi zarit de pe LITHINON, o strada ale carei cladiri au usi venetiene ornate. Majoritatea obiectelor descoperite la Kydonia, printre care un set de tablite de lut cu inscriptii minoice in scriere lineara A, sunt expuse la Muzeul de Arheologie din CHANIA.
Langa portul interior se ridica ruinele arsenalului venetian din Sec.XVI, unde se reparau odinioara corabiile. Farul venetian ofera privelisti superbe spre CHANIA.
- PIATA ACOPERITA. Legata de port prin Chalidon, PIATA ACOPERITA, datand de la inceputul Sec.XX, ofera o gama larga de fructe si legume, plus suveniruri cretane. De-a lungul ei, pe Strada Skrydlot sau Stivanadika, se insiruie magazine de marochinarie, care vand printre altele sandale la comanda si cizme cretane traditionale.
In apropiere, MUZEUL DE ARHEOLOGIE este gazduit in biserica venetiana SAN FRANCESCO si expune artefacte din CRETA vestica : ceramica, sculpturi, mozaicuri si monede din Neolitic si pabna in Epoca Romana. In mica gradina de langa muzeu se afla o fantana turceasca, iar in piata din fata muzeului se inalta Catedrala AGIO TRIADA, din Sec.XIX.
- CARTIERUL SPLANTZIA. La nord de piata, Cartierul SPLANTZIA este o zona pitoreasca a orasului vechi, ale carei case cu balcoane de lemn strajuiesc stradutele pietruite. Piata bordata de copaci, numita PLATEIA 1821 comemoreaza revolta impotriva ocupatiei turce, in cursul careia un episcop ortodox a fost spanzurat aici. Vizavi de biserica vanetiana AGIOS NIKOLAOS, cu minaretul ei retezat, iar in apropiere, Biserica AGIOI ANARGYROI din Sec.XVI, cu icoane si picturi vechi si Biserica SAN ROCCO, ce dateaza din anul 1630.
- GRADINILE PUBLICE. La sud de PIATA ACOPERITA, pe Strada Tzanakaki, se intind GRADINILE PUBLICE, proiectate in Sec.XIX de un pasa otoman. In interior se afla o modesta gradina zoologica unde, printre cele cateva animale, puteti vedea si capra salbatica din CRETA, KRI-KRI. Tot aici s-au deschis un parc pentru copii, o cafenea si un teatru in aer liber, unde se desfasoara adesea ceremonii locale si reprezentatii artistice.
- MUZEUL DE ISTORIE SI ARHIVELE se afla intr-o cladire neoclasica si se axeaza pe revoltele si invaziile straine in CRETA. Colectia include fotografii si scrisori ale celebrului om de stat ELEFTHERIOS VENIZELOS (1864 - 1936), plus diverse alte documente istorice.
IMPREJURIMI.
Cateva plaje de nisip se intind de la CHANIA spre vest, pana la satul Tavronitis, la 21 km distanta. Foarte aproape de CHANIA, spre vest, se afla Plaja AGIOI APOSTOLOI, mai linistita si mai putin dezvoltata decat cele din oras.
CIMITIRUL SOLDATILOR GERMANI, aflat si mai spre vest, aminteste de parasutarea trupelor naziste la Maleme, in 1941.. Peste 4000 de pietre funerare, asezate pe povarnisul unui deal, privesc parca spre Mediterana, iar o placa memoriala in pavilionul de la intrare aminteste numele celor care odihnesc aici.
Vezi si articolul CRETA - Grecia !
Cazare in Insula CRETA gasiti AICI !
Iar dacă nu te-ai înscris încă la newsletter-ul NIAD TRAVEL, pentru cele mai interesante si utile informații turistice și oferte, O POȚI FACE DIN 2 CLICK-uri, chiar acum și AICI !